Din a doua jumătate a anilor ’90, o nouă generație și-a făcut intrarea pe scena lumii: Generația Z, generația noastră, a adolescenților de azi. Suntem prima generație născută în era digitală, conectată permanent, modelată de tehnologie încă din copilărie. Pentru noi, telefonul nu e doar un obiect, ci o extensie a propriei personalități și un portal către o lume a noastră care se deschide cu un simplu swipe.
E drept că societatea a evoluat mereu, dar niciodată cu viteza de acum. De la primele dispozitive multimedia ale anilor 2000 la telefoanele inteligente de azi, ritmul schimbărilor a fost unul amețitor. Noi, tinerii de astăzi, am fost numiți „navigatori digitali”. Viața fără tehnologie ni se pare imposibilă, la fel ca aerul pentru plămâni. Tehnologia este indispensabilă, inevitabilă, primul lucru cu care ne începem ziua, ultimul lucru cu care ne-o încheiem. Dacă în anii 70-80, ridicai receptorul telefonului și, de cealaltă parte a firului, răsuna vocea celor dragi, în prezent, telefonul face totul pentru noi. Telefonul ne ajută să socializăm, este profesorul nostru, partenerul de joacă, confident și, uneori, cel mai bun prieten. Sau dușman?!
O mică analiză de sine..
Cum a trecut vacanța? Seara, cu prietenii? Da, numai că atunci când ieșeam și încercam să vorbim despre ce am făcut în acea zi, realizam că nu avem ce povesti. Tot timpul nostru liber ni-l petreceam pe telefon, scrollând pe rețelele de socializare sau jucându-ne ceva online.
Studii recente arată că aproape 80% dintre adolescenții români de 15 ani petrec peste 30 ore săptămânal în fața ecranelor pentru studiu și recreere, adică 4-5 ore pe zi în care viața noastră se scurge în timp ce noi suntem deconectați de realitate și scufundați într-un fluviu de informații, imagini, lumini, sunete, care curge cu un ritm amețitor. Timpul trece fără ca noi să simțim asta. Nu ne mai dăm voie să ne plictisim, să ne regăsim pe noi înșine, să ne conștientizăm sentimentele.
Cu ideea asta în cap am început să-mi întreb prietenii cât timp au petrecut pe telefon în acea zi, iar răspunsurile mi s-au părut extraordinar de mari. Am avut și prieteni cu doar 2 ore de screen time, dar majoritatea ne regăseam la 5 – 6 ore pe zi, dacă nu chiar mai mult în unele zile. Scuza? Eram în vacanță..
Un lucru pe care l-am mai observat nu doar la mine, cât și la prietenii mei, este că eram atât de absorbiți de standardele promovate pe rețelele de socializare încât ne era frică să ne exprimăm, să vorbim despre pasiunile noastre sau să ne îmbrăcăm cum ne-am fi dorit. Toți încercăm să părem perfecți în funcție de ce e acceptabil pe social media într-un moment sau altul. Când am văzut că fiecare se gândește de o sută de ori înainte să posteze o simplă poză care îi place, doar pentru că nu i se pare că se potrivește cu imaginea pe care încearcă să o creeze, mi-am dat seama că în realitate, conturile noastre sociale nu ne reprezintă mai deloc. Și a durat foarte mult timp până când chiar m-am deschis prietenilor mei și am descoperit cu adevărat cât de multe lucruri avem în comun, în loc să discutăm aceleași subiecte banale pe care le vedeam pe internet și știam că sunt populare.
Iluzia în care ne învârtim e că internetul e acolo pentru noi să ne sprijine, să nu ne lase singuri, să prevadă nevoile noastre înainte ca noi să le conștientizăm și să ne ofere soluții și, astfel, ne mințim că avem tot ce ne trebuie, iar distanța dintre noi crește și ne lăsăm purtați departe unul de altul, refuzându-ne tocmai esențialul: apropierea umană.
Fă ce zice popa, nu ce face popa
Tehnologia a adus confort, rapiditate și acces la informații. Explorăm, fără limită, stiluri muzicale, opere compuse acum sute de ani sau acum câteva minute cu ajutorul inteligenței artificiale, citim romane celebre sau povestiri captivante generate în câteva secunde. Mintea umană și spațiul virtual s-au contopit și toate acestea, fie că realizăm sau nu, ne conturează personalitatea în feluri pe care nici nu ni le închipuim.
Multă lume ar crede că dependențele se opresc la substanțe, dar pentru generația noastră, care a fost toată viața înconjurată de tehnologie, cea mai întâlnită dependență este probabil chiar cea de tehnologie. Am încercat de mai multe ori să-mi dezinstalez aplicațiile sau să-mi pun o limită de timp, dar de fiecare dată mă întorc la ele și nu pot ieși din acest cerc vicios. Am încercat împreună cu o bună prietenă să stăm o săptămână fără să ne uităm pe TikTok. Micul nostru experiment s-a terminat în mai puțin de două zile, când, fără să realizăm, am început să ne trimitem iarăși videoclipuri.
Tehnologia ne-a acaparat toate aspectele vieții, navigăm într-o mare de lumini și umbre care ascunde, deopotrivă, oportunități și pericole. Toți încearcă să pară ceea ce nu sunt, își etalează viețile perfecte, clipele frumoase petrecute cu prietenii apropiați, experiențe de viață de neegalat, și totuși, nu poți să ai încredere în ce e real din toate astea.
Internetul pare că ne dă aripi, dar, de fapt, ni le retează. Ne oferă lumea în buzunarul nostru, dar ne fură răbdarea, concentrarea, emoțiile și trăirile autentice. Tehnologia este, fără îndoială, un instrument deosebit de util, care folosit cu măsură, devine neprețuit. Doar că oamenii i-au permis să le înghită timpul, identitatea și viața. Din acest punct, deconectarea nu e un moft ca să ne simțim interesanți, ci trebuie să devină parte din rutina pentru o viață sănătoasă. Numai nu mă întrebați cum… încă.
