Din dorința de a fi văzută și acceptată pentru cine sunt de către persoanele care mă înconjoară, am ajuns să mă pierd în percepțiile lor despre mine..
Știi cum uneori ajungem să ținem prea mult cont de ce cred anumite persoane despre noi? La început, poate că am făcut-o pentru o integrare mai ușoară într-un mediu nou sau poate că am făcut-o pentru a păstra un grup de prieteni care nu ni se mai potrivește, însă, cu timpul, autenticitatea se dizolvă în frica de a nu fi văzuți așa cum ne-am dori.
Perspectivele celor din jur pot ajunge să facă parte din noi, chiar dacă nu ne regăsim în ele. Trăind așa suficient timp, rămânem cu impresia că singurul mod în care putem fi plăcuți este să fim versiunea pe care alții au conceput-o pentru noi.
Nu sunt doar impresii de-ale noastre. Un studiu longitudinal care a urmărit 189 de persoane cu vârste între 10 și 24 de ani a observat exact acest lucru: în adolescență, imaginea pe care o avem despre noi înșine scade, iar scăderea este cea mai puternică la vârsta liceului, mai ales atunci când e vorba despre cum ne vedem în mediul școlar. Cercetătorii leagă asta de nevoia și dorința noastră de apartenență – cu cât ne pasă mai mult cum ne percep ceilalți, cu atât mai ușor ne pierdem pe noi.
De câte ori te-ai întrebat săptămâna asta dacă o persoană sau un grup de persoane te judecă?
Răspunsurile pot varia, desigur. Dar dacă această îndoială, că într-un fel nu ești „ce trebuie să fii”, devine frecventă, în timp poate ajunge la o gândire complet negativă despre sine. Ne desprinde de realitatea noastră prezentă, precum și de cea în care ne-am dori să ne aflăm. Ne gândim mai mult la ce cred ceilalți despre noi decât la cum ne afectează percepțiile lor.
Desigur, problema nu stă în interesul față de părerea altora, ci în modul în care gestionăm, preluăm și aplicăm în viața noastră aceste opinii.
Același studiu arată și partea bună: cei care reușesc să își păstreze o imagine de sine pozitivă la vârsta adolescenței ajung, un an sau doi mai târziu, să aibă o percepție mai clară despre cine sunt și mai puțină teamă de a fi judecați. Cu alte cuvinte, felul în care alegem să ne raportăm la noi înșine acum, în acești ani de liceu, chiar contează pentru cine vom fi mâine.
De aceea mi-am propus să fiu atentă la importanța pe care o acord părerilor din exterior și să nu uit să le pun într-o balanță, unde le cântăresc împreună cu ceea ce mă face cu adevărat fericită și autentică. Să le iau doar ca o modalitate opțională de a schimba anumite lucruri la mine, dacă până la urmă consider că trebuie îmbunătățite. Pentru că oricât am încerca, nu o să reușim vreodată să cuprindem toate cerințele și standardele pe care le simțim venind spre noi atunci când vrem să fim în totalitate pe placul altora..
Iar ca o ultimă promisiune față de mine, aleg să mă pierd în încercarea de a mă regăsi, în fiecare moment al vieții, fără să mă simt constrânsă de imaginea pe care o pot avea ceilalți despre mine! Tu ce alegi să-ți promiți anul acesta?
